Azi sunt nevoit sa ma intorc in tacere,intr-un univers al regretelor...
Acum sunt nevoit sa accept cum un prieten de nadejde ma priveste de sus...Cu siguranta cel mai bun prieten...L-am cunoscut acum 13 ani...era mic cat o pisicuta...dormea pe pieptul meu fara ca macar sa-si poata deschide ochisorii...De atunci am fost nedespartiti...era singurul prieten care iti statea aproape oricand,la orice ora,care cerea numai afectiune si nu-si dorea decat ca eu si cei care mi l-au daruit sa fim cat mai fericiti...
Impreuna cu familia mea am decis sa-l botezam Ted...era un doberman fioros de mic,dar cu un suflet extraordinar de mare...
Era prietenul de care aveam nevoie...ma astepta mereu cumintel acasa sa vin de la scoala,ma alerga prin toata casa...aveam un traseu stabilit,din sufragerie pana la mine in camera,cand saream in patul prea inalt pentru el pe vremea aceea...Dar usor usor a crescut si mare mi-a fost mirarea intr-o zi ,cand ne jucam in acelasi mod,numai ca de data asta a reusit sa se urce peste mine in pat:))...o mare surpriza pentru mine atunci...deja crescuse considerabil si nu mai era catelusul mic de care ma puteam ascunde in pat:P...
O data cu trecerea lunilor am inceput sa iesim la plimbare...de fiecare data dupa scoala ma astepta cumintel in casa,langa lesa lui rosie...
A fost prietenul de care aveam nevoie intr-un moment greu pt mine,atunci cand am fost nevoit sa schimb scoala si tot odata si prietenii...Nu mi placea deloc noua clasa,mi se pareau ciudati toti copiii de acolo,abia asteptam sa ajung acasa.Imi aduc aminte cum dupa o serbare de sfarsit de an,singurul motiv de bucurie a fost tot el...impreuna cu mama mea mi-au facut o surpriza,si au venit impreuna sa ma felicite...
Au trecut anii si ne-am mutat la curte pt ca el sa se poata desfasura mai bine...alerga mereu cand ma vedea pe mine,sau pe ceilalti din familia mea...un suflet mereu cu chef de joaca chiar pana la varsta de 13 ani...era un rasfatat...stia sa se faca placut...stia sa atraga atentia atunci cand se simtea singur...
Era cel care oricand as fi venit akasa ma astepta mereu vesel si dornic de pupaturi,se bucura mereu cand ne vedea...ne simtea inca de cand intram cu masina pe strada si incepea sa zburde de fericire...era ca un copil...un copil care uneori te facea sa uiti de orice suparare...
Era preferatul mamei mele...el o adora...:((
Din pacate ca fiecare,conform legii sortii,a inceput sa imbatraneasca,stomacul nu mai reusea sa faca fata...am fost nevoiti sa-l operam de 2 ori...din fericire cu succes...si-a revenit...chiar daca nu mai era la fel de activ,insa daca il priveai atent nu-si pierduse nimic din farmecul pe care il dobandise la nastere...
Era adorat de toti din familia mea...mamaia ii facea mereu toate poftele,statea cu el...chiar ii facea masaj...era un rasfatat:(
Din pacate aseara a avut din nou ghinionul ca stomacul lui sa nu-si mai poata face "treaba" corect...Am fost acasa si am fugit imediat cu el la doctor...l-au operat...dadea semne ca-si revine...ma privea in ochi ca un copil neajutorat...adora sa-l managai...nu m-a lasat deloc sa plec de langa el,parca simtea ca totul se sfarseste...vedeam in ochii lui durerea...Am reusit sa-l aduc acasa...statea cumintel intins si privea in jur...parca isi dorea sa mai vada o data pe toata lumea...din pacate parintii mei erau plecati si n-a avut posibilitatea sa-i mai vada pentru ultima oara:(((...Azi dupa masa sufletelul lui mare s-a desprins si a plecat spre cer:(
Totul s-a naruit...cine mai latra cand ma vede,cine ma cearta cand tip,cine ii mai desparte pe ai mei cand au cate un conflict...cine imi mai sperie prietenii:)...cine?
Sper ca acolo sus sa aiba grija de el bunicul meu...2 prieteni de care m-am despartit mult prea devreme:(
Acum curtea e goala si parca nu mai are niciun farmec:(
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu